Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor

Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pă­ti­mașului meu suflet și al vieții me­le celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Nu da loc dia­volului celui viclean, ca să-mi stă­pânească cu silnicie acest trup mu­ritor. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la ca­lea mân­tuirii. Așa, Sfinte Îngere al lui Dumne­zeu, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu celui ti­călos, iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele vieții mele și orice am greșit în această zi. Acoperă-mă în această noapte și mă păzește de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu; și te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic să mă arate pe mine, robul Său, bunătății Sale. Amin.

Citat din Sfânta Scriptură:


Deprecated: htmlspecialchars(): Passing null to parameter #1 ($string) of type string is deprecated in /home/manastireadragom/public_html/modules/mod_lm_proverb/mod_lm_proverb.php on line 49
Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura, iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi. Căci celui ce are i se va da, dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
(Sfânta Evanghelie după Marcu 4, 24-25)